am pupat-o pe mami din mers la vestiare si am intrat in sala fara ca macar sa clipesc sau sa intorc capul dupa ea.

acum la 15:25 sunt inca singura la gradi si nu a fost nevoie ca Frau Cristine sa sune dupa echipajul de salvare mami/tati…

Astazi, fiind o zi frumoasa
Si stiind ca-i ziua ta,
In parfumul diminetii
Tin a te felicita.
Astazi, ziua fericirii
Pentru tine a sosit;
Iti doresc in a ta viata
Numai drumul aurit,
Flori frumoase, fericire
Sa rasara-n calea ta,
Iar acum, te rog, primeste
LA MULTI ANI din partea mea.

LA MULTI ANI OTI !

undeva, candva anul trecut pe vremea aceasta am cunoscut-o pe Dania Chira.

pe atunci jucam amandoua in categoria “mini” si ne bucuram mai mult de clipele de liniste in care puteam sa ne facem somnul decat de noua companie si de barfele mamicilor nostre. lucrurile insa s-au schimbat radical de atunci. acum suntem doua domnisoare dornice sa legam noi prietenii, doua domnisoare care ne facem dreptate indiferent de mijloace (mai cu pumnii, mai cu cate o muscatura sau tras de par dar cateodata si cu vorba buna) si dorim sa ne stabilim foarte exact locul in ierarhia sociala.

deocamdata 1-0 pentru mine, dar cred ca vor mai fi cateva confruntari in aceasta grupa…

wow ce cool “mute button”, adica bag in gura si o las pe mami fara grai.

cum ar fi sa ma apuc acum la un an si jumatate de acest sport?! voi ce parere aveti, e treaba sau nu…

pe care le-am botezat dupa cum urmeaza Apa, Anan si FAbi.

duminica 15 august, in jurul orelor 1400 cand m-am apropiat in viteza de masa din sufrageria lui omi, un scaun a aparut in locul in care nici un scaun nu mai aparuse vreodata. acest nenorocit de scaun a intrat in mine fara sa ma avertizeze asupra intentiilor lui. rezultatul pe straturi arata asa: parchet, covor, anais si “cireasa de pe tortul etajat” una bucata scaun, proptit in frunte. am tras o concluzie pe tipologia: un scaun nu-prea-micut peste o fetita micuta cu o gura mare.

in afara de o mica vanataie si o umflatura in mijlocul fruntii, nimic nu parea sa-mi tulbure planurile, dar…

luni 16 august, in jurul orelor 1800. varsatura in jet. not gut.

luni 16 august, in jurul orelor 2030. varsatura in jet. not gut.

luni 16 august, in jurul orelor 2300. varsatura. not gut.

marti 17 august, in jurul orelor 0200. varsatura. not gut. parinti panicati de legatura cu accidentul de mai sus. posibilitati de complicatii imense: edem cerebral, hematom, fisura craniana, privire pierduta, convulsii etc. panica mare. impachetat si plecat la urgente. intalnit la spital una bucata prietena de a lui mami care a avut grija de noi pe toata perioada noastra de “mutatie”. ca o paranteza, in afara unei “stafizite”, de la sectia de radiologie, aflata intre doua varste, 65-70 ani, mai mult scunda decat slaba si cu privire asa de patrunzatoare incat din apropiere ti se parea ca privirea i se descompune ca si cum s-ar uita printr-o prisma triunghiulara, si care a incercat sa ma bruscheze pana la momentul in care privirea patrunzatoare a stafidei intalnit privirea lui tati, si care a devenit asa de ascutita, incat dupa cei schifui fata stafidei de vreo doua sau de trei ori, stafida simti nevoia imperioasa sa se dea cu after shave. la un moment dat chiar am crezut ca tati va divaga de la privire galesa, la o apropieze fizica mai directa, pe principiul *&^%$#$@#@#tuti-mama-mati-ai-grija-ce-faci-ca-te-omor. !&^@%&$#*(*&)(**@^^$%$! acuma inteleg de ce tati ii spunea stafida la doamna asta asa nobila. pentru ca singurul lucru care ii mai lipsea era de fapt coliva.

inapoi la camera de garda unde in urma vizionarii radiografiilor, sugestia doctoritei a fost ca sa primesc un fluturas in mana cu o serie de medicamente. mami a ramas ferma pe pozitii si a zis ca daca nu au suficiente detalii sa nu imi administreze medicatie la ghici doar asa preventiv. atitudinea doctoritei: un bot-de-cal, intoarcere pe calcaie si valea din incinta bolborosind ceva din engleza fara profesor. alaiul format din celelalte doua cadre medicale pe acelasi principiu. sefa are dreptate… bot-de-cal etc.

plecam totusi mai linistiti de la L. Turcanu, cum ca nici vorba despre vreo necesitate de interventie chirurgicala. zdup la neuropsihiatrie infantila, pe la orele 0400 unde dam de Alina. o domnita binevoitoare care, si ea a incercat sa o convinga pe mami sa imi puna un fluturas si acelasi cocktail de perfuzii  ca si colegii mai sus amintiti de la celalalt spital (pentru drenarea apei din creier si e edemului care cica face presiune in craniu si de acolo varsaturile). raspuns final: NU, desi tati parea convins de greutatea argumentelor. am convenit ca sa facem un EEG (electroencefalograma) la ora 0700 pentru a afla de fapt daca avem sau nu edem cerebral. am facut-o pe la 1100, dupa o dimineata petrecuta prin masina si holurile spitalului. %$@%$&@^%^%!&^@&!^%@&!%&@%*

intalnim o doamna doctor ceva mai putin stafizita care… nu mai are rost sa o lungesc: prostii peste prostii, impachetate cu alte multe prostii, redactate cu si mai multe prostii.

la un moment dat ne-am saturat. am plecat la omi dupa ce mami a hotarat ca nu am mai varsat de multa vreme si ne-am retras englezeste.

dupa o baie si doua somnuri pe cinste am bifat un happy end la prof. dr. Ilie, unde am aflat ca tot dezastrul meu se datoreaza de fapt unui mic “rosu in gat”.

ii salut cordial si pe aceasta cale pe toti cei care au avut incredere in mine. iar voua mamicilor, va trimit un sfat: nu va lasati copiii maltratati de catre doctori.