"Nimeni nu traieste cand vrea ci cand ii vine randul"
de doua zile tati pleaca de acasa si nu pot sa-mi dau seama de ce dureaza asa de mult pana se intoarce. mami si cu mine ne-am distrat insa ca la carte. am mai invatat-o pe mami cateva mutrisoare cu care sa-l dea gata pe tati cand vine acasa.
de ceva vreme mami si cu tati ma tot amagesc ca… ba e ziua in care voi face baie, ba ca nu e, din diverse motive. si desi mami mi-a promis ca voi face baie inainte de intalnirea mea cu primul iubit, si vad ca s-a tinut de cuvant, a devansat putin data. care va sa zica pana la urma si-au facut curaj. au pregatit apa, caldura in baie si dormitorul meu.
deci, dupa 16 zile si ceva de la nastere, mami si cu tati s-au indurat si mi-au zis ca ba(ie) astazi.
si desi am fost foarte nerabdatoare, dupa ce m-au imersat intre 38 de gradulete lucrurile nu mi s-au parut asa de interesante. tati zicea ca Liviu Rebreanu, daca ar fi avut reportofon, nu putea inregistra pentru romanul sau tipete de lupta de la rascoala din 1907 de o calitate mai buna. noroc ca nu avem vecini. eram ca un V12 la 9.300 r/min, cu supapele decalite de atata caldura degajata si un sound de G55 AMG.
cand aveam impresia ca lichidul de racire din propria-mi instalatie avea sa fiarba, m-au scos din ceaiul ala si tusti in prosop, fuga pe hol si trosc pe masa de infasat. in sfarsit simteam ca vine aer curat si pe ulita mea, da’ nu m-am lasat. am mai continuat cu doua strigaturi oltenesti si cateva vorbe de duh invatate, e adevarat telepatic, de la colegii mei de suferinta de la clinica din germa.
de fapt mami s-a inteles cu tati sa-mi dea de mancare dupa baita, da’ eu nu stiam. noroc ca acum sunt imbracata si la sanul lui mami, ca era cat pe ce sa-mi termin repertoriul. ore ce ma faceam atunci?
va trimit cateva poze cu casuta mea. e din povesti.
in traducere: “somn dulce somn”.
am avut o zi incredibila. desteptarea ca la armata, mic dejun frugal, presarea bagajelor in masina, saraca omi a avut o plasa si pe biju in brate tot drumul, si dai bataie. hopaaaaa, iar m-a luat valul. tati ii da bataie. eu cu sustinerea. stiti voi.
o zi superba. conditii meteo favorabile. soare, vant moderat dinspre ENE, umiditate relativa 47%, Bazias gheata la mal, ce mai… traiasca quattro.
zboara viena, zboara budapesta cu bracinar-ul ei groaznic, zboara si autostrada de langa szeghed si ne trezim pe drumurile nationale. ajungem la vama unde vamesii nici macar nu m-au vazut. sunt o micuta delicata. si dorm mai tot timpul in masina. imediat dupa vama tati a inceput sa laude calitatea impecabila a carosabilului romanesc. realizare de exceptie. mie parca imi era indiferent. am dormit si iar am dormit, pana am ajuns acasa la omi. aici a disparut din masina aproape jumatate de incarcatura, iar biju nu mai putea de nerabdare. s-a zbenguit si a mirosit toate colturile blocului, i-a salutat pe prietenii lui si a urcat sa vada daca e totul in regula la resedinta lui de vacanta. noi am continuat alergarea pana la punctul terminus si pentru ca eram foarte obosita din cauza calatoriei am adormit instantaneu si l-am lasat pe tati sa care totul din masina.
despachetare, reimpachetare, organizare, transport de la masina, transport la masina, despachetare, off. am crezut ca nu se mai termina.
partial noros. asa parea totul in casa cu jumatate din marfa inca nedespachetata.
eu dormeam.
se spune ca ingerii nu pot fi fotografiati. nici macar atunci cand dorm. tati insa e foarte norocos. a reusit.
le-am dat desteptarea la orele 5 si 12 minute.
mami ca o buna gospodina mi-a oferit micul dejun. copios si sanatos. tati a organizat operatiunea impachetarea-cu-bolboroseli a patutului meu si in 35 de minutele elvetiene eram in masina.
zapada. zapada. zapada. peste tot numai zapada.
pornim sistemul de navigatie, un diesel cu 4 cilidri in linie, si ii dam bataie… ma rog, tati ii da bataie. eu doar il sustineam moral si ii mai aruncam peste umar cate un sfat practic. ba sa o lase mai moale, ba sa nu mai mearga pe banda a doua. la un moment dat chiar mi-a zis ca el crede ca o sa fiu o soacra exemplara. buuuuun. ce era interesant? cu cat se facea mai multa lumina cu atat incepea sa ninga mai tare. va spun sincer ca nu am mai vazut atat zapada decat in Ice Age – The Meltdown. daca va puteti inchipui ca indicatoare nu aveau continut. ci doar forma. unele patrate, altele rotunzi. erau pur si simplu ilizibile. atata zapada ca am auzit la stiri la radio ca nemtii se pregatesc sa decreteze stare de necesitate. zicea tati ceva ca i-a luat iarna pe nepregatite.
am ajuns in cele din urma la consulatul romaniei de la Munchen. toata lumea a mers la toaleta, buni, tati, mami, ba chiar si biju. de emotie cred ca si eu am negociat un scutec. da’ n-am spus la nimeni. parea ca toate merg a unse. am fost invitati sa depunem actele peste rand. eu cred ca doamnei de la ghiseu ii era drag de mine. frumos din partea ei. dar din pacate s-a dovedit ca vaselina era de proasta calitate si a mai si inghetat pana la urma, pentru ca jumatate din componenta lubrifianta “s-a furat”. ce vreau sa zic este ca a venit un domn care a inceput sa ne certe ca am completat actele cu doua puncte pe i-ul din Anais, si a zis ca asa ceva este ilegal in romanaia. am crezut ca tati glumeste, da’ la trimis pe nenea asta in curtea consulatului sa ne aduca un miel daca tot vrea sa ma mai boteze el odata. depunem (legal romaneste, adica cu un singur punct pe i) actele pentru certificatul de nastere si ne mutam la cel de al doilea ghiseu pentru titlul de calatorie. alte formulare, aceleasi fete standard. da actele antameaza ora de ridicare (13:00) si valea la Karla.
aici l-am cunoscut pe Dominik, verisorul meu de grad 3 care e cu ceva mai mare decat mine. din cate apreciez eu ne despart vreo 50 cm. ne-am socializat putin si tati a plecat sa ridice actele de la consulat. desi a intrebat in mod expres daca e nevoie sa mai merg si eu cu mami, raspunsul fiind negativ, cand tati a ajuns acolo i-au zis ca trebuia sa fie si mami cu el. nu stiu ce le-o fi zis tati din folclorul nostru national, da’ s-a intors cu actele. a trebuit sa mai astepte insa venirea viceconsulului care plecase la o intalnire. asa ca ora 13:00 (nemtesc stabilita) s-a facut 14:00. bine ca nu s-au molipsit de la nemti cu punctalitatea ca ar fi avut mari probleme la intoarcerea acasa. zicea tati ceva de mitici cand a ajuns, dar eu nu stiu ce inseamna asta.
l-am pupat pe Dominik si am plecat la tanti Kati unde am pranzit cu totii. pana si Biju s-a simtit bine in vizita asta. din pacate am fost pe graba si am plecat mai repede decat am ajuns. Norbert si Hannelore s-au suparat putin pe mami si tati ca nu au mai apucat sa treaca strada sa-i salute. aveam drum lung inainte. si ce drum.
zapada. zapada. zapada. peste tot numai zapada.
i-a luat iarna pe nepregatite si pe nemti. aceeasi autostrada cu un amestec de flescaiala si zapada, masini mergand incet si pluguri de zapada ce nu mai faceau fata. trecem in austria unde vremea incepe sa fie mai prietenoasa. nu mai ninge dar se lasa seara. tragem la un popas si mancam. mai putin Biju si cu mine, iar dupa 100 km intram in St. Pollten capitala landului Niederösterreich unde dupa vreo patru incercari esuate de a ne caza, gasim in sfarsit un loc in care se vorbeste romaneste. cel putin la receptie. o domnita gentila ne cazeaza pe loc. conditii de doua margarete si alea cam ofilite, dar curatenie. iar la oboseala noastra nu mai conteaza. mami mi-a pus barbetica si mi-a servit cina. inchid un ochi… si incet si pe al doilea.
astazi am facut o vizita fulger la doctor pentru ca mami si cu tati au crezut ca am ceva probleme cu digestia. stiti voi… chestia aia din scutece care trebuia sa fie ca mustarul, ei bine nu era ca mustarul. era putin mai verde.
programare. conserva. somn de 10 minute (ce-mi mai place in masina). si… dupa o asteptare de 5 minute in cabinet, acelasi doctor zambitor, care ma verifica pe burtica. verdictul este o posibila “mica infectie”. o nimica toata pentru mine. planul de evacuare poate continua conform scenariului stabilit. mi-a prescris un lactobacil (cica e ceva care se poate gasi si in iaurt) din care am reusit sa iau doar o jumatate de portie, pentru ca la urmatorul scutec totul era conform planului.
Fr. Petra a venit in ultima vizita si i-a zis lui mami ca e posibil ca “infectia” mea sa fi fost din cauza ceaiului pe care l-a baut. am reusit sa-i facem o poza dupa ce a discutat cu mami o groaza de detalii. am trecut si testul asta asa ca am primit viza de expeditie.
tati a transportat totul la masina. o masina cu un portbagaj de 565 de litri (masurati dupa standardele europene cu paralelipipede de dimensiuni 200 x 100 x 50 mm) si o cutie de transport pe plafonul masinii de… surpriza… 650 de litri (masurati dupa aceleasi standarde). cand totul a fost burdusit in masina nu mai era loc in portbagaje decat de o portie de pireu de cartofi. e adevarat ca una mare, dar tati a fost obligat sa-l roage pe proprietarul casei in care am locuit sa-l ajute sa inchida box-ul.
la sfarsitul operatiunii ne-am luat ramas bun si mami le-a facut o poza lui tati impreuna cu proprietarul. sper sa-l mai pot revedea. e un tip super.
acuma va las cu bine, pentru ca merg la culcare. maine incepe o noua aventura. reimportul.
ultimul obiectiv inainte de plecare. pozele pentru actele de reimport.
m-am spalat pe fata, m-am aranjat, m-am pieptanat, ei bine aici am exagerat putin, mi-am pus mutrisoarele standard si dai bataie. am dat tot ce a fost mai bun in mine. am fost atenta, dezamagita, furioasa, fericita, neastamparata, cuminte, am fost cate putin din fiecare.
tati a ales cele mai bune poze pe care am vrut sa le trimitem la studioul foto pentru printare, dar cand sa faca vant la e-mail… surpriza!
i-a internetu’ de unde nu-i. pune mana si da telefoane pe la furnizor, vorbeste cu proprietarul care zice ca si telefonul lui bazaie, inchina ode eterului, nimic nu merge. na-i ce-i face. nu e net si gata.
ca atare am hotarat sa va trimit voua pozele sa va bucurati de ele.
eu voi merge maine sa fac altele direct la fata locului.
pierdut una bucata buric in data de 14 februarie, de ziua indragostitilor. declar nul.
asa mi-am inceput eu ziua de astazi.
am facut pariu cu tati ca eu scap mai repede de buric decat reuseste el sa faca o poza la pasarelele din curte. si desi am castigat detasat, tati s-a ambitionat si a facut nu una, ci doua poze, pe care am gasit de cuviinta sa vi le trimit.
carevasazica dupa 8 zile de viata am in cont “tinerete fara batranete si viata fara de moarte”… editia adaugita si revizuita 2009, doua jucarii de la Chicco, o ciunga si doua Timisoareana, toate castigate cinstit la pariu cu tati.
nu inteleg insa un lucru. de ce tuturor copiilor li se spune ca barza este cea care se ocupa de livrarea copiilor? pentru mine, mami si cu tati au planuit un “termin”, asa cum ii spune in germania, cu Susanne. alias moasa. daca stau sa ma gandesc bine, ea a fost prima persoana pe care am cunoscut-o.
conserva. masina/somn de voie. clinica… si revederea cu Susanne. ce mai artificii, ce mai lacrimi si la mami si la Susanne, ce mai imbratisari, pupaturi, ce mai… foarte lacrimogen totul. noi i-am facut cadou o cutie de ciocolata, asa cum se obisnuieste pe aici daca esti groaznic de multumit, iar mami nu avrut sa plece fara cateva fotografii.
in cateva poze se vede si barza, care cred ca a avut cateva zile grele, pentru ca pare destul de obosita.
sa fie totusi adevarat cu livrarea? hmmm… trebuie sa ma mai gandesc.
… la propriu.
mami si cu buni au plecat sa faca unele cumparaturi pentru mine si sa se intereseze unde pot sa fac poze pentru scrisoarea de trasura.
asa ca iarasi am ramas cu cei doi prieteni ai mei. e adevarat ca mami ne-a lasat dormind pe mine si pe biju, iar pe tati raspunzand la e-mail-uri, dar situatia avea sa se schimbe destul de repede, destul de dur (nu inteleg de ce face tati atata caz?). dupa vreo doua ore de somn am inceput sa dau primele semne de mobilitate. o carata spre stanga, o grimasa pe centru’, un pumn ridicat in dreapta, doua lovituri de picior, fiecare a cate 3 milisecunde, iar din gurita am inceput sa fredonez Inelul Nibelungilor. am continuat cu un capriciu de Paganini si am incheiat cu Grand Funeral and Triumphal Symphony, Op. 15 fluierata pe doua voci.
ei bine asta cred ca a fost momentul in care tati s-a prins ca e dura situatia. l-am auzit incurajandu-se sa vada ce se intampla. asa ca m-a luat pe sus, mi-a facut un tur de cap si m-a pironit pe prosopul de schimat scutece. totul decurgea normal cu despanusatul. pantalonasii, cele 3 capse de la body, nimic nu prevestea dezastrul din scutec.
Andreea Marin ar fi fost surprinsa sa afle ca inspiratia fluieratului statea, de fapt, in 3.67 kg de mustar. i-am dat cuvantul meu de onoare lui tati ca habar nu am cum de a ajuns acolo. probabil ca vreo zana malefica l-a pus in timp ce dormeam. asa a fost momentul de referinta To.
16 minute mai tarziu lista dezastrului cuprindea (fara a avea pretentia de a fi exhaustiva): 11 servetele umede inmuiate in apa calduta (aproximativ 400 ml), doua prosoape suport, trei scutece, 10 ml ulei de copii, una bucata prosop pentru uscare popo, un body, una bucata camasuta, una bucata salopeta cu maneci lungi, o punga de plastic, una bucata fesa (proprietate personala), doua pulpite (idem) si mainile lui tati.
probabil ca va intrebati de ce trei scutece? cu #1 am intrat in joc. cand totul parea a fi ok tati l-a initiat pe #2, care din pacate nu a rezistat decat 56 de secunde. asa ca l-am cunoscut si pe #3.
la momentul To+ 17 minute totul era ca si nou.
in sfarsit m-am putut concentra pe geamul dinspre curtea din spatele casei (vezi foto) ca sa vad pasarelele. din pacate vin si pleaca foarte repede, asa ca nu am putut sa le fac nici o poza. este bine insa ca pot sa le aud cum canta.
am invatat si eu cateva triluri… si cred ca stiu ce melodie o sa-i fredonez lui tati data viitoare.
prima zapada. soare, mult soare si multa zapada. dimineata m-am trezit acoperita de zapada. stiti voi… zapada.
dupa ce am mancat micul dejun si o portie consistenta de desert, nu stiu cum se face dar am adormit. incepe sa devina o situatie standard. mami m-a lasat acasa cu cei mai buni prieteni ai omului: biju si tati, iar ea impreuna cu buni au plecat in oras ca sa rezolve legalizarea certificatului de nastere pe care l-am ridicat ieri de la starea civila. dupa aceea au fost la judecatorie sa-l apostileze pentru ca avem nevoie de el atunci cand il voi primi pe cel romanesc. tati a zis ca-mi explica mai tarziu ce inseamna birocratie.
poate aveti impresia ca sunt lipsita de experienta, si va dau dreptate, insa eu eram foarte convinsa ca vreau la soare si zapada. asa ca atunci cand a ajuns mami acasa am infulecat repede pranzul si am zbughit-o afara. soare si zapada.
am dormit. am privit. am dormit. am vazut cum arata fulgii de zapada. frumos
apropo… v-am trimis o poza cu casuta unde locuim, una cu mami si bineinteles cateva poze cu mine.
