am aflat cu oarecare interes de un eveniment interesant la “Brandenburg”. nu cumva sa o asociati cu binecunoscuta poarta din Berlin. tati e la varsta la care rastalmaceste multe cuvinte si tre’ sa fiu foarte atenta cu el. eu ma refer la Charlotenburg, o mica localitate de langa Masloc. mai exact la imasul din apropiere unde cei de la Mitsubishi au organizat o mini sesiune de off road de la care tati nu putea lipsi. ce sa-i faci? daca si-a vandut agregatu’ accepta cu bucurie toate invitatiile la cate o doza de adrenalina offroadista.

conserva… care mai nou are si hamuri functionale, ma face sa ma simt ca si cum asi fi un pacient internat la sectia de nebuni furiosi. singura diferenta este la mancare. a mea este mai buna. deci, conserva… si valea catre destinatie. cred ca tati s-a cam ramolit un pic. nu tu depasiri de viteza, nu tu manevre periculoase, nimic. aveam sa aflu mai tarziu ca bocancii din dotare aveau limitare de cuplu (pour les connoisseurs). de mare ajutor in teren accidentat.

ajungem la “Check Point” la ora stabilita si ne inscriem pe lista. primim un numar de ordine si ne asteptam randul.

prima care ne creaza palpitatii este mami. intra intr-un Outlander si tasneste pe traseu avand in dreapta unul dintre soferii de serviciu. tati stia ca mami este specialista la plecarea din panta si mi-a povestit ca odata mami i-a aratat cum se poate aduce un G Wagen cu toate cele patru roti in aer accelerand serios de la baza pantei. cum la fel de adevarat este ca, la sfarsit, le-a si pus la loc pe toate patru. pe pamant adica. il vedeam cum implora divinitatea si cum face calcule de aderenta, iar mie mi-a cam stat mintea in loc cand am vazut cum se inclina masina. curbe scurte, traversari pe doua roti, momente in care mami se asigura pentru manevrele de mers inainte pe geamul lateral, ce mai… adrenalina livrata la galeata.

dupa vreo trei sau patru minute vedem un ranjet mare prin parbrizul, intact de altfel, al masinii de drive test. frana la locul de parcare si soare pe fata lui mami. ma pregateam sa-i ofer o lamaie ca sa incerc timid, sa-i extirp ranjetul de satisfactie. aveam sa adorm seara fara ca mami sa-si fi revenit inca din beatitudine.

pasul doi. tati preda stafeta lui mami, adica pe mine, si dispare intr-un Pajero. alt sofer de sacrificiu, alt traseu. ceva mai dificil dupa aprecierile mele. bocancii functioneaza impecabil si masina se catara precum un buldozer. am aceeasi senzatie de gol in stomac, si nu din cauza ca am sarit vreo masa. totul decurge conform STAS-ului si tati se intoarce la fel de incantat precum mami.

pasul trei. ma steptam sa fac parte din vreuna dintre echipele de testare, dar aveam sa fiu dezamagita. in ciuda cunostintelor mele despre diferentiale blocabile sau cu alunecare limitata, a modului de livrare a cuplului motor, a felului in care trebuie sa ai grija de balansul masinii in momentele de pendulare, a modului in care se ataca o panta abrupta, in ciuda cunostintelor mele aprofundate referitoare la unghiul de atac si de degajare si a multor alte aspecte strict tehnice, am fost refuzata politicos. nu pot conduce si basta. va rog sa regasiti in poze dezamagirile mele si momentul in care verific badge-ul pe care am crezut ca este scris numele meu.

chiar daca 99,5% dintre secventele de ADN sunt identice la toata populatia, micile variatii pot avea un impact major asupra raspunsului la diferitele boli, rezistenta la bacterii, virusi, toxine si substante chimice, precum si la tratamentele medicamentoase. eu cred ca acei 0,5% ai mei, care ma diferentiaza de alti prichindei, sunt purtatori de informatii off road. toti. numai astfel pot sa-mi explic dezamagirea pentru faptul ca nu exista inca ISOFIX pentru locul soferului in care sa-mi fixez conserva.

ei bine, cred ca ar fi timpul sa ia in considerare si aceasta optiune. sunt sigura ca am gena off road in sange. si vreau sa o folosesc.

o zi care dis de dimineata nu promitea nimic iesit din comun era cat pe ce sa devina o scena dintr-un  film de actiune hollywoodian demn de Oscar cu mult sange si la fel de multe lacrimi.

cum ziceam, la prima ora nimic spectaculos. am inceput ziua in jurul orei 6:30 cu “titi petit dejeuner” iar apoi mi-am continuat somnicul pana pe la ora 8:30. apoi putin sport de dimineata, o plimbare usoara prin curte unde am savurat aerul proaspat de dupa o rapaiala adevarata de vara si 5 minute de informare la buletinul de stiri de la RTL. si uite asa se facu ora 10:00 cand eu de obicei ma retrag la un scurt beauty sleep pana pe la amiaza.  

merg cu mami in camera si ne punem impreuna in pat ca sa ma asiste pana ce eu fac nani, apoi ea isi vede de-ale ei prin casa. acelasi ritual ca de obicei, povestea cu ratusca Emil si apoi putina titi ca sa am somnul linistit. adorm repede cu un ranjet pe buze. mami ma priveste iar eu o simt cum incet, incet ii cad si ei pleoapele peste ochi. o mai privesc o data si apoi imi dau seama ca ma pot bucura ca de faptul ca astazi si ea va dormi cot la cot cu mine. 

dar buni Doina de la Lugoj s-a simtit probabil putin neglijata in ultima vreme si a vrut cu tot dinadinsul sa faca ceva cu ce sa atraga atentia celor din jur ca sa amintesc de ea in paginile jurnalului meu.

la cateva minute dupa ce amandoua am adormit si somnul ne era cel mai dulce, auzim parca usa de la intrare. nu-i dam insa importanta crezand doar ca am visat. apoi insa pass, pass, pass, pass. mami isi da repede seama ca ceva nu este tocmai in regula. sare speriata din pat, se gandeste sa ia cutitul care din intamplare era pe masuta de la mine din camera, ca sa-l injunghie pe hot sau pe cine o fi venit in casa. insa renunta iute la idee pentru ca se indoieste de forta ei fizica si de capacitatea ei mentala de a face un asemenea gest. foarte curajoasa apoi, deschide usa de la camera pregatindu-se de un discurs de impacare cu persoana in cauza. obiectul negocierii era urmatorul: “ma lasati sa plec de aici repede, repejor cu fiica mea, fara ca sa ne faceti rau si in rest puteti lua din casa tot ce va doriti. uitati si cheia de la masina daca vreti. noi nu am vazut nimic si nici nu vom face plangere la politie.” dar surpriza. in loc ca mami sa dea ochii cu vreun fioros necunoscut, ghici cine e in holul casei – buni Doina. foarte senina spune ca a auzit miscare (adica muzica mea de somn care rula la laptop-ul din sufragerie) si a intrat pur si simplu la noi in casa. uita asa, fara sa ne anunte si pe noi in prealabil cu un telefon sau macar sa bata la usa sau la geam. uoau ce surpriza, pacat insa ca nici eu si nici mami nu am putut-o savura, ba din contra ne-a cazut cam greu la adrenalina si ne-a luat o vreme ca sa ne recuperam din soc.  

ei bine dupa scurta scena de actiune, lucrurile au intrat pe fagasul normal.

din nou o scurta trecere in revista.

luni. 6 iulie. de cateva ore am implinit 5 luni. o mica vesnicie. insa lucrurile au functionat conform planului si ma pot lauda cu cele 6.445 g (dublarea greutatii de la nastere a fost tinta impusa de catre d-l doctor Ilie Constantin – dat fiind faptul ca am depasit cu mult acest target, ma astept la un bonus semnificativ ;-))), vreo 65 cm, acum piele usor bronzata, picioare lungi, degetele cu personalitate si in continuare uluitor de sexy*.

* daca v-ati intrebat vreodata care este secretul frumusetii mele, raspunsul este simplu. un somn bun de vreo 15 ore/zi.

da, dupa cum vedeti sunt foarte bine dispusa si a-si indrazi sa spun ca acestea sunt si cuvintele cheie ale primelor mele 5 luni de viata.

viata nu este intotdeauna roz, insa nu am nici un motiv serios ca sa ma plang. mami a fost foarte curajoasa si ca atare nu am avut nici un fel de stres la nastere (am si luat nota 10/10). burtica m-a suparat doar foarte putin iar alte probleme de sanatate nu au fost. am primit “titi” din belsug de cate ori am vrut, am avut parte de foarte multa dragoste si intelegere, de sprijin moral si material si de o atitudine pozitiva si motivatoare din partea alor mei. pe scurt am primt de-a gata tot ceea ce un bebe isi poate dori de la viata.

dar viata nu cred ca este atat de simpla cum pare la prima vedere. la un moment dat, astazi stand in masina, m-a apucat o melancolie blegoasa si m-am tot gandit ce se poate face de fapt in 5 luni. mi-au trecut foarte multe lucruri prin cap. inconjurul lumii (cu avionul in cazul in care nu iti este frica sa zbori), o baza de date cu toti doctorii din Romania. dar tot asa de bine poti sa construiesti un elicopter, lucrand in medie 15,832 h/zi sau sa pictezi cu graffiti un perete de 2 m inaltime si 1.577,86 m lungime. poti sa alergi 42,195 km sau sa faci un zbor cu balonul din New York si pana la Sidney. poti sa inveti 15 limbi straine sau Cartea Galbena de la cap la coada. sa gasesti o noua teorie care sa demonstreze ca E=m*c2 este gresit sau sa adaugi cel de-al 113 element in tabelul lui Mendeleev. poti sa devii faimos pentru ca ai castigat un concurs de frumusete la “scoala de superbe” sau sa devii foarte bogat pentru ca ai ghicit cele 6/49 numere la loto. poti scrie o teza de doctorat in cibernetica sau fizica atomica la fel de bine cum poti sa publici un bestseller despre cate perechi de pantofi are nevoie o pitipoanca. sau poti doar sa mananci, sa te rogi si sa iubesti…

pana la urma e ca si cu proverbul “cum iti asterni asa si dormi” sau “cum pui, asa aduni si cum semeni, asa culegi”. hai sa ne facem o lista cu obiective realiste de indeplinit si in varful ei sa ne punem o dorinta speciala la care visam de mult. apoi ne facem un plan prin care sa incercam sa bifam aceste obiective. eu cred ca trebuie sa fii ordonat pana si in privinta aspiratiilor. trebuie sa stii ce vrei si mai ales sa ai o viziune clara asupra dorintelor. e bine sa le vezi deja materializate si asa sa te gandesti la ele pana devin realitate. asta inseamna sa ne folosim mai mult mintea, dar cine stie ce putere ascunsa au gandurile? stii ca se spune “ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea implini”…

de cateva zile tati imi tot spune povesti cu vecinii de la sud de Dunare. vecinu’ in sus, vecinu’ in jos, vecinu’ la stanga, vecinu’ la dreapta, vecinu’ la 30 de grade nord, iar eu nu intelegeam ce se petrece.

toate bune si frumoase, pana intr-o zi, in care desi soarele stralucea pe cer, indicele Nasdaq a ajuns la 1.796,52 de puncte, in scadere cu 49,20 fata de ziua precedenta, eu stateam linistita la tati in brate iar mami se dadea fotograful de campanie Benetton.

il citesc pe tati ca-mi pregateste ceva dar nu eram sigura ce. odata imi simt pielea de pe cefa prinsa intre degetele lui, si pana sa ma dumiresc ce mi se intampla un batalion de gadilici ma fac sa-mi pierd cumpatul si fata de pokerista. incep sa rad in hohote de fiecare data cant tati ma prinde de ceafa. pur si simplu nu ma pot concentra. rad si rad si rad pana imi vine sa plang de ras, nu altceva.

dar… cireasa de pe tort taman acum avea sa straluceasca. era sa cad pe jos nu alta, cand l-am auzit pe tati murmurand ceva din engleza fara profesor de “ceafa de bulgar”?

inca nu stiu ce inseamna asta, dar pe mine ma amuza teribil.

dupa cum probabil a-ti observat aceasta luna este plina de evenimente speciale. botezul prietenei mele Leea Caroline, apoi botezul meu, ziua de nastere a mamicii mele, urmata imediat de cea a nanei Nicole si ultimul eveniment al lunii, dar nu si cel din urma cununia prietenei nostre Cristina Stefan. 

un eveniment mult asteptat pentru care mami m-a dichisit si m-a imbracat cu cea mai frumoasa rochita. totul parea conform planului. am avut timp si de o scurta sedinta foto inainte de plecare.

insa atunci cand esti bebe lucrurile se schimba de la un minut la altul. din cauza emotiilor pe care le-am avut de la o stare de bine deodata am inceput sa plang si sa ma necajesc atat de tare incat mami nu a mai avut curaj sa plece cu mine de acasa. 

de aceea ii rog foarte mult pe Cristina si pe Vali sa nu se supere pe mami si pe tati si nici pe mine ca nu am reusit sa venim sa impartasim impreuna acest minunat moment al vietii lor.

sa stiti totusi ca 

“in cea mai frumoasa zi din viata voastra suntem alaturi de voi cu inima si cu gandul si va uram numai fericire si bucurii. sa va iubiti mereu ca in aceasta zi minunata si sa aveti o viata plina de fericire si impliniri impreuna. casa de piatra!” 

P.S. imaginile alaturate sunt darul meu pentru voi ;-)))