weekend de cosmar. la mai putin de trei saptamani de la prima/ultima raceala, mami, aceasta delicata furnicuta, a mai adus acasa, de undeva de prin oras, o gripa. iar eu, o bagacioasa asa cum ma stiti, am tinut mortis sa vad si eu cum arata. ghici cand vineri seara a inceput distractia. exact vineri seara.

febra si stari de neliniste. supozitor. auci. solutie temporara. rezultate partial noroase.

eiiii, dar sambata seara, pen’ ca febra avea cu mine o relatie de rudenie de gradul unu, iubitii mei parinti au inventat un sirop de 3,80 lei.

regurgitat instantaneu. m-am enervat si i-am pus in pozitia de drepti, deja celebra printre angajatii de la Interne si dai si mana. scularea din doua in doua ore, plansete si smiorcaieli, muci din plin si tone de servetele. desi eram ca o amiba beata nu am fost in stare sa dorm prea mult. pe semne ca nenorocitul ala de sirop era indoit cu Red Bull.

senzatie de voma cronica. concretizata. la fiecare tura de sirop.

de fiecare data, haine noi pe carne veche.

printre altele am primit o pereche de pantaloni facuti la comanda, si care respecta linia anilor ‘70. i-am umplut si pe ei cu laptele de la mami. groaznic.

in cele din urma l-am vazut pe tati cum si-a bagat mainile in piept, si-a smuls sufletul, l-a rupt in doua, a ales partea mica dar buna si a luat inteleapta hotarare sa arunce Nurofenul la gunoi. am reusit sa adorm in noaptea urmatoare precum un prunc. unul de 1,1 luni.

fara febra. fara dureri. fara tipete. fara plantoane la fiecare ora.

asa ca mergem mai departe. doar cu un bagaj consistent de muci. pe care sper sa-l pierd cat mai curand.

somn usor si voua.

de mult nu am mai discutat despre subiectul meu preferat, mancatul.

ma gandesc ca va este dor de niste poze in care arat precum o portie de spaghetti care a plecat catre carnavalul de la Rio. si de ce nu si de sufrageria noastra care in ultima vreme a capatat puternice influente Jackson Pollock.

ei bine, veti ramane surprinsi sa auziti ca viata mea a luat o alta intorsatura de cateva zile (sau sa fie deja saptamani?). sunt in continuare “tzitzi” dependenta dar am trecut si eu in liga diversificatilor. ce-i drept cu o intarziere de vreo sase luni, dar ce mai conteaza 182 de zile in sus sau in jos. important este faptul ca mi-am insusit acest tabiet al meselor principale (si solide!) ale zilei.

tati a urcat pana la Omi. in masina lui, mami m-a invatat repede care sunt primele informatii pe care trebuie sa le stiu ca sa conduc o masina.

sa nu credeti ca ma tem de 305 CP si o acceleratie de la 0 la 100 in mai ptin de 5 sec. am prins din zbor “Manualul ajutorului de mecanic” si “Cum sa conduci preventiv” si m-am sters elegant cu ele la fund. eu sunt Titi Bronz. a nu se confunda cu Titi Aur, multiplul campion national la raliuri… cu masini hibride.

de la Omi pana la bifurcatia de Uliuc am incercat din rasputeri sa-mi pastrez cumpatul, rezolvand partial Ipoteza Riemann, iar atunci cand am intrat pe linia dreapta de Uliuc am fost invitata dragalas sa preiau herghelia. m-am asezat tacticos cu picioarele mele pe qudriceps femorisii lui tati pentru a putea transmite informatia la pedale, am prins volanul la 10 si 10 si am comandat intrarea in viteza intai.

superba senzatie. asfalt absolut. sa fiu clara… absolut lipsa. gropi, noroaie, balti si mai degraba un drum de-a lui John Loudon McAdam (macadam), da’ si ala de proasta factura. pentru mine… si mai bine. eram mai aproape de specialele din Senegal decat de emancipata Europa. din pacate toata aceasta proba speciala s-a terminat extrem de repede.

in parcare am tras frana de mana, am baut sampania invingatorilor si am sarit direct in pat la culcare.

data viitoare cand vei vedea un STI argintiu, priveste-l de doua ori. s-ar putea sa-ti suflu in ceafa. rece si repede.

dormi cu ideea aceasta.

conceptul de snow-tubing a aparut in America. se refera la o barcuta gonflabila folosita pe o pista amenajata cu flancuri ridicate la curbe.

barcuta gonflabila numita in engleza tubby permite atat copiilor cat si adultilor (tot niste copii doar ca au nevoie de jucarii mult mai costisitoare decat ale noastre) sa aiba parte de distractie maxima pe pista special amenajata cu zapada.

dar de unde tocmai acum zapada, cand afara sunt 16 grade si soarele mangaie sufletele celor care credeau ca iarna-i pe veci.

zapada fiind topita chiar si in cel mai umbrit loc din curte, am improvizat o partie sintetica iar sacul de rufe a luat rolul lui tubby. restul recuzitei era conform normelor si reglemantarilor in vigoare.

iar distractia a fost pe cinste…

va intrebati de ce sunt imbracata in roz din cap pana’n picioare.

ei bine, pentru ca incerc sa mai aduc ceva lumina atat in sufletele alor mei cat si printre norii de afara. am avut o dimineata cam sumbra, si asta nu numai din cauza vremii ci si a faptului ca un animal salbatic, probabil o nevastuica, a intrat astazi noapte la noi in curte si a “disecat” ambele lebede negre care traiau linistite (pana in acum) la noi pe lac.

asa ca momentan este doliu in paradis…

pentru ca suntem in anotimpul ploioso-ninsorescu-umed si pentru ca minunatele cote ale apelor tarisoarei mele dulci sunt in crestere, nu vreau sa fiu considerata eu o spargatoare de greva si sa credeti ca voi sta in casa. nu vreau sa va inchipuiti ca voi sta departe de “surfingul de pe Magheru”. nu! am hotarat sa-mi incerc noile cizme Chanel de guma si mai apoi sa ma ud un pic pe picioare. made in china? habar nu am. ce stiu e ca am luat una bucata tati din dotare, l-am pus alaturi de una bucata mami, tot din dotare, si am dat o comanda simpla.

barca la apa. si asta desi, nu cred ca era foarte sus pe lista de rugaciuni a lui tati. l-am surprins pe tati avand fata unui manelist mental. nu a cracnit nici cat negru sub unghie si a dat dovada de obedienta frateasca.

am fost o dura. mi-a zis, prieteneste, printre dinti, ca eu am inventat duritatea, asa ca nu l-am mai lasat sa se avante decat intro conversatie cu un singur cuvant. “bine” si a urnit barca de pe mal, acolo unde a stat la iernat. o lansare ca la carte.

spre bucuria lui mami si a mea ne-am trecut in agenda o dupa amiaza superba. destul de cald, o ploaie molcoma si rara, putin acida dupa gustul meu si cu un gondolier fara veleitatile lui Pavaroti, dar foarte puternic, precum un spargator de gheata. bineinteles ca nuclear, sovietic si in Marea Bering.

жить – adica “sa traiti”.

… adica astazi acum 1 an.

dupa patru zile de asteptare (punctul 0 fiind ziua mea!) a venit si randul prietenei mele Leea sa sarbatoreasca implinirea primului ei anisor, motiv pentru care vreu sa-i urez din tot sufletul “Happy Birthday” si la mult mai multi ani fericiti…