Anna Lesko i-a tras clapa lui Gigi Becali, Voronin le-a tras clapa liderilor aliantei, Vantu i-a tras clapa lui Geoana, primarii PSD i-au tras clapa lui Mantog, Rodipet le-a tras clapa abonatilor de ziare si reviste, oradeanca Melinda i-a tras clapa lui Ogica, alaltaieri tata si-a tras singur clapa de la rezervorul de la masina, Tata Jean le-a tras clapa clujenilor, Gicuta Bucataru i-a tras clapa arendasului Petre Badea undeva in Ceamurlia iar Principele Radu le-a tras clapa catorva babe din Carei schimband orele programului de vizita.

sa fie clar… nu vorbim de Rodica de la Clejani care i-a tras clapa lui Adi de la Vilcea, nici de politistii care le-au tras clapa lui Basescu, Nica si lui Pogea, nici de Stolojan care le tragea clapa celor din PNL in octombrie 2004, nici de parlamentarii de astazi care ne-o trag noua si nici de Loredana care i-a tras clapa lui Mihai Bendeac.

nu vreau sa-mi aduc aminte nici de faptul ca Bogdan Purcherea impreuna cu Andreea Purcherea (fosta Andreea Tranca) le-au tras clapa alor mei. aviz amatorilor!

si daca 1/2 din toata lumea trage clape, cealalta jumatate incasand-o direct in plex am inceput sa trag si eu cateva “clape”.

avertisment: continut pentru adulti. continutul acestor video clip-uri nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a lui mami sau a lui tati, cu atat mai putin modul in care m-au educat. intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei interpretarii imi revin in totalitate. voi, doar pregatiti-va plexul!

[kaltura-widget wid=”kalaeoxwxk” width=”410″ height=”364″ addpermission=”0″ editpermission=”1″ /]

[kaltura-widget wid=”ci8l667nvc” width=”410″ height=”364″ addpermission=”0″ editpermission=”1″ /]

claparii spun ca un pian e ca un seismograf: ii inregistreaza in memoria sa pe toti cei care i-au mangaiat clapele si incantat corzile, acum 100, 50 sau 10 ani.

asa ca mami si tati, atunci cand ne mutam… usor cu pianul pe scari ca sa nu curga clapele!

cred ca o sa mai vreau sa trag din cand in cand cate una.

iar daca va simtiti cu clapa trasa, impartasiti-mi si mie din experienta voastra la comment.

totul a inceput de ieri…

am imbracat un blug a la ’70 si m-am conservat… stiti voi… in masina, in conserva, pana in oras unde am avut o scurta intalnire cu oti, caruia i-am zmotocit barba si i-am urat de bine. de data asta m-am comportat onorabil, fara tipete sau moflaielile traditionale.

de acolo am continuat alergarea pana la omi, unde l-am reintalnit pe einstein, fratiorul meu. masa rapida, pupaturile de rigoare si valea la cumparaturi… de brad. primul meu brad. uraaaaa.

eram pe cale de adormire cand am auzit-o pe mami explicandu-i lui tati, care cobora din masina si se pregatea de negociere, ce fel de brad doreste. unul nu foarte inalt, bogat si frumos mirositor. nu stiu ce s-a intamplat intre timp dar m-am trezit acasa, vazandu-l pe tati incercand sa dea jos de pe masina un brad mai inalt decat casa noastra. un fel de Empire State Building al brazilor de pe la noi. cand l-a vazut mami, am crezut ca o sa-i zboare capacul de la kukta, asa de tare tasneau aburii.

tati a ramas in curte sa-l infiga in suport, si desi i-am inmanat propria mea ascutitoare, tati s-a incapatanat sa-si foloseasca toporul din dotare. si dai si lupta, si lupta si dai pana cand falnic bradul s-a inaltat la verticala. mama mia cat era de inalt. n-am mai vazut asa ceva. nici macar in Austria. si pot spune ca am vazut ceva munti la viata mea. era asa de inalt incat am fi avut nevoie de o catapulta sa-i montam steluta din varf. da’ ce zic eu steluta. am fi avut nevoie de Steaua Polara ca s-o putem vedea de aici de jos de la noi, ca asa departe era varful.

cu chiu cu vai, tati l-a culcat pe monstrul nostru si l-a taiat in doua. una bucata pentru noi, una bucata pentru cateii nostri. cred ca l-a asta s-a gandit tati cand l-a cumparat. ce mai… rational si cumpatat om. pe langa toata tevatura, a mai luat si foarfeca si a mai taiat niste crengute spre disperarea lui mami, care-i zicea ceva din engleza-fara-profesor. in cele din urma l-a fortat tati in casa pe domnul brad si l-a pus la locul lui. cu stupoare, am constatat cu totii ca nici dupa face lifting-ul intreprins, nea bradul nu incapea. foarfeca si… zbang inca cinspe’ tzanti.

in sfarsit postat la datorie. ba ca-i bun, ba ca-i frumos, ba ca-i urat. eram la limita dintre a-l iubi neconditionat si a-l uri pana la moarte. nu ma puteam decide. tati se gandea, de gura lui mami, sa se imbarce in masina si sa cumpere altul. daca nu era asa de tarziu parca ne si vedeam cu inca un brad in casa. cred ca atunci tati s-ar fi acoperit cu primul.

incepe migaloasa activitate de impodobire cu elemente bio. panusi, beteala si globuri din lemn, alaturi de o steluta plina de sclipici auriu care, dupa vreo zece minute pecetluieste sfarsitul actiunii.

ma uit mai bine. si din stanga si din dreapta… si parca incepe sa-mi placa. parca si lui tati. parca si lui mami. mai trag o privire si ma duc la culcare. sper ca sa ma gaseasca si pe mine mosul, sper sa-i placa bradul meu si mai sper sa inteleaga ca in ultimele zile am fost putin mai nelinistita pentru ca tocmai mi-a mai iesit un dintisor. si sa sti mosule ca inainte de dintisori am fost foarte cuminte.

dimineata de vis cu jucarii numai pentru mine. nu va spun cate pentru ca inca nu stiu sa numar, dar suficient de multe incat sa-mi ajunga pentru… zece minute. ma plictisesc destul de repede si fac o lista cu doleante 2010. pentru a nu genera o noua miscare de strada plina cu revendicari nerealizabile, tati cade la invoiala si semneaza pactul. eu voi fi o fata cuminte iar tati tre’ sa plateasca. mai are timp pana la anul.

plecam la buni pentru un morcov fiert si o supa pe care sigur nu o voi manca. nu ne indepartam bine de casa ca vedem si cadoul pentru tati. un morman de moloz, dar frumos ambalat in saci de gunoi, probabil lasati de mosu aseara. halal mos. sau sa fi fost niste proxeneti, asa cum ii numeste tati pe neamprostii nostri de porci in doua picioare. ce sa-i faci…

asa cum v-am spus am mancat un morcov fier la omi si cu asta basta. ei bine si prima mea lingurita de sarma. doar o mica lingurita. atat.  o supa rapida pentru mami si tati si am zbughit-o acasa.

si acum va las… ca au venit Mita si cu unchiul Radu sa ma vada. iar eu le-am pregatit o reprezentatie pe cinste.

Craciun Fericit si voua.

[kaltura-widget wid=”iaca9lddbm” width=”410″ height=”364″ type=”whiteblue” addPermission=”0″ editPermission=”1″ /]

indispozitie totala. chinuri ingrozitoare. acestea sunt cuvintele cheie ale ultimelor zile.

dupa multa durere, pe care mami nu a vrut nicicum sa o aline cu vreun calmant sau macar cu o gura de “whisiky” (reteta pe care am auzit-o din batrani), mi-a iesit si cel de-al cincilea dintisor. incisiv lateral dreapta sus.

iar 25 este procentul dintilor pe care ii am in momentul de fata in gura. 5 din 20…

biju, eternul meu fratior.

am aflat in ultima vreme o groaza de povesti depre Jumulica. cum ca rodea tot ce prindea la indemana, ca facea multa dezordine sau ca ar fi furat in repetate randuri mancarea de pe masa.

dar oare de ce-mi spune tati povestile astea? pai la partea cu rosul, cred ca m-a inscris deja, fara voia mea, in Champions League alaturi de porcusorii de guineea, iepurele salbatic european, nutriile, hamsterul auriu, marmota si soarecele zburator. o fi din cauza dintilor care-mi cresc intruna. altfel nu-mi explic pofta asta a mea nebuna de a moflai tot ce-mi iese in cale.

cat despre partea cu dezordinea… recunosc. e vina lu’ tati!

eu i-am zis ca sa puna toate jucariile pe o sfoara, iar atunci cand voi termina sa ma joc cu ele, sa poata trage de un capat si ele sa se adune la locul lor, fara sa fie nevoie sa le caute pe fiecare, pe sub canapea sau masa. si cu asta basta cu ordinea. da’ crezi ca ma asculta? eu vorbesc, eu… vorbesc.

apropo, mai am o nelamurire. cum se face ca in hapspe mii de ani de existenta, umanitatea a ajuns intrun asa hal al evolutiei, incat sunteti capabili sa descifrati greaca veche, scrierile cuneiforme, ba chiar sa intelegeti ce spun pisicile sau cainii. aveti abilitatea de a invata orice limba existenta pe acest pamant, dar sunteti complet incapabili sa invatati limba natala a bebelusilor. nu puteti sa vorbiti cu noi si gata. trebuie sa ne puneti pe noi sa o invatam pe a voastra. nu mi se pare corect.

dar ia stai putin! acuma realizez, ca de fapt, tati vrea sa ma traga de maneca. cred ca vrea sa redacteze vreun apropo, nu-i asa tati?

ei bine, ma uit la stanga, ma uit la dreapta, plec putin capul si in cele din urma… marturisesc! dar sa stiti ca el mi-a dat sa mananc ciocolata, care fie vorba intre noi chiar mi-a placut. cat despre furatul prajiturii de pe marginea canapelei, din tava de ceramica, atunci cand mami si tati erau ocupati cu oaspetii, si care a fost si ea foarte buna… habar nu am. nu stiu absolut nimic.

oare s-o fi prins totusi tati? oare de asta mi-am ascultat CD-ul cu Biju in Tara Minunilor?

Hmm. eu am mancat-o! si pe cioco, si pe sora ei… brownie!

orice asemanare cu personaje si intamplari din Scrisoarea III este absolut intamplatoare.

cursa aeriana Timisoara – Bucuresti, desi a decolat de la Arad, va ateriza la Iasi.

Administratia Nationala de Meteorologie a anuntat, ca incepand de astazi, de la ora 20.00 si pana luni, la aceeasi ora, in noua judete din nordul si estul tarii intra in vigoare o avertizare meteorologica de Cod galben, pentru ninsori si vant puternic. asta e pe bune.

pentru Hawaii, 32 de grade la soare, pina colada si ghirlande din orhidee, apasati tasta unu. aloha.

Ministerul Administritiei si Internelor a luat masuri pentru fluidizarea traficului rutier in conditii de ninsori si viscol. Bineinteles ca s-a intamplat in Germania.

toate ca toate dar, eu cred ca si pe tati l-a prins iarna pe nepregatite, altfel nu-mi explic de ce sta in pantaloni scurti in casa, atunci cand afara alcolul din termometre s-a ghemuit in asa hal ca aproape nu-l mai vezi. si este totusi suficient de ciudat pentru ca la ultimul recensamant am numarat cateva perechi bune.

una dintre explicatii ar putea fi ca astazi l-am vazut cum si-a murat doua perechi in lacul nostru, pen’ ca incerca sa aduca mai aproape de apa dispenserul de mancare pentru pasari, iar gheata nu a rezistat. probabil pe principiul ca cel mai destept cedeaza primul. a mai inghetat doua perechi incercand sa faca putina ordine in curte. a mutat zapada dintro parte in alta de ziceai ca-i de la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. ca atare stocul de pantaloni s-a epuizat rapid. ce mai… zapada, vijelie… pe nepregatite.

pamantul este inca pe orbita, cel putin dupa ultimele stiri. dar am o vaga impresie ca s-a inclinat putin mai mult in iarna asta. de aceea cred ca vorbim de atata zapada.

cat pentru mine, atata timp cat vor mai exista fabrici de pantaloni, nu am de ce sa-mi fac vreo grija. vreodata. oricat de mult se va inclina.

traiasca zapada. cat mai multa.

zapada are ceva magic. nu se poate sa nu te fascineze chiar daca esti cel mai infocat fan al anotimpurilor calduroase. si nu ma refer la zapada “de oras” care se transforma rapid in noroi inghetat si strazile la randul lor in adevarate patinuare unde nu poti circula nici macar pe picioare daramite sa mai impingi si un carucior (pentru mai multe detalii, intrebati-o pe mami!). ma refer la zapada alba, stralucitoare, care nu a fost atinsa de cauciucul vreunei masini sau de lama vreunui plug. zapada in care au calcat doar catelusii mei si o saniuta (noul meu mijloc de transport). zapada care scartaie sub picioare. zapada care te face sa uiti de frig si sa iti doresti sa te arunci in ea. zapada pe care iti vine sa o mananci.

nicaieri nu poti fi mai aproape de zapada adevarata si de spiritul iernii decat la altitudini ridicate, intrun hotel de gheata cum este cel de la Balea Lac, special creat in fiecare an cu ocazia sarbatorilor de iarna.

sau la noi acasa…