dat fiind faptul ca maine este Ziua Tuturor Sfintilor, ocazie cu care se merge in cimitire pentru a-i cinsti pe cei trecuti in nefiinta, mami a profitat de vremea buna ca sa ma scoata la aer. m-a luat cu japca, m-a bagat in conserva si am plecat impreuna cu omi intr-o plimbare pana la Moravita, satul natal a bunicii mele (am mai tranzitat de cateva ori localitatea insa niciodata nu a fost timp de-o halta).

pana la destinatie eu mi-am facut somnul de frumusete. deindata insa ce am ajuns acolo, cu multa bucurie in suflet, omi mi-a aratat casa in care locuia “baba” (matusa care a crescut-o pe omi), casa parinteasca si casa bunicilor romani. apoi am trecut pe la casa familiei Shell si a familiei Escher. dupa acest tur al comunei am parcat masina si imediat ne-a intimpinat o doamna Leni (un nume foarte des intalnit in acest sat) care m-a luat in brate si nu mai stia cum sa ma dragaleasca mai tare. dupa ce cu greu ne-am despartit de aceasta tanti, am facut o plimbare catre cimitirul catolic din deal unde am pus cate o coroana si am aprins cateva lumanari  la mormintele familiei iar apoi ne-am rugat pentru linistea celor care acum sunt in cer. intr-o atmosfera nostalgica omi mi-a aratat unde se juca ea cand a fost copila si mai in gluma mai in serios imi spunea despre nazbatiile pe care le-a facut impreuna cu fratele ei, unchiul Niky.

cand petreci asemenea clipe frumoase, nici nu-ti mai dai seama cat de repede a trece timpul. era deja amiaza si trebuia sa o luam catre casa ca sa manancam pranzul, adica eu “titi pranz” iar restul trupei ceva pui cu un delicios sos gorgonzola pe care mami l-a pregatit cu multa grija.

dupa masa in familie eu am facut putin nanic iar tati a plecat la Lugoj ca sa-l aduca acasa pe Biji din scurta sa vacanta. la intoarcere ne-a luat si pe noi de acasa, am parcat-o pe omi la bloc si apoi ne-am continuat alergarea.

afara se lasase intunericul iar pe strazi domnea o atmosfera foarte calma si linistita. pastrand acelasi ton solemn, ne-am dus si la mormintele familiei lui oti – la strabunicu Kovacs Mihaly, un barbat frumos si cochet care semana cu un actor de la Hollywood si care cred ca m-ar fi iubit foarte mult (mami spune ca si seaman cu el), la strabunica si strabunicu Maria si Fritzi Baumgartner si la stra stra bunicii mei. le-am dus si lor cate o coronita, am  aprins lumanari si ne-am  rugat pentru ei…

…la prima vedere probabil va ganditi ca vreau sa fac referire la “fabrica de fericire” si ca m-am cam incurcat in termeni. ei bine, NU. in cunostiinta de cauza, am facut aceasta alaturare de termeni si cred ca este sintagma care descrie perfect situatia de fapt din maternitatile din Romania.

cu mult entuziasm si bucurie in suflet, astazi dis de dimineata, am plecat cu mami catre spitalul Odobescu (maternitatea mai de fite din Timisoara) unde urma sa o cunoastem pe Daria Anastasia Semeniuc (model 28.10.2009 /10 p.m).

bucuria insa a fost scurta. imediat ce am intrat in cladirea spitalului ne-au intampinat 2 indivizi care s-au cam bagat in seama, stand cu mana intinsa dupa un mic ciubuc “de-o bere”, dar mami i-a ignorat complet si si-a vazut de drum. apoi a urmat calatoria prin tunelul groazei pe “scarile iadului” (citez o buna prietena de-a lui mami care, in plin travaliu, complet dilatata, a trebuit sa urce aceste scari pana la etajul doi unde se afla sala de nasteri. mentionez ca in cladire nu exista lift si nici loc ca sa te duca cu targa). dupa doua etaje si un coridor am ajuns in final la salonul cu numarul 40. o incapere ce arata mai degraba a camera de tortura. 4 paturi inghesuite, usi si geamuri deschise, curent, multa galagie, mizerie, personal medical interesat doar de propria bunastare si de rotunjirea veniturilor si doi copilasi angelici care incercau sa-si gaseasca linistea alaturi de mamicile lor.

de aici si pana la “fabrica de copii” nu mai este decat un singur pas. 29 de cezariene in 24 de ore…

29 de mamici mutilate si complet dezintegrate, care abia mai pot avea grija de ele daramite de copiii lor. femei carora li s-au spus tot felul de povesti ingrozitoate despre nasterea normala si travaliul traumatizant si avantajele unei cezariene (poate pentru medici). in 30 de minute, din timpul garzii,  s-au scapat de un job care in mod normal ar fi putut dura si 13 -14 ore. remunerarea in plic este x2. evident ca lor nu le pasa de faptul ca spitalul are costuri x6 cu o mamica care a nascut prin cezariana vs. nastere normala (doar nu-i treaba lor sa gestioneze banii publici). in necunostinta de cauza si multa incredere in medicul curant toate aceste femei/mamici au acceptat sa se supuna unei asemenea interventii fara sa i-a in calcul nici macar pentru o secunda efectele secundare. apoi tot ele au fost cele care trebuiau sa traga ponoasele. mult prea tarziu insa.

iar de copilasii nevinovati, care stau toti gramada intr-o singura incapere, fiind supravegheati doar de catre o singura asistenta cu sange mult prea rece, nici nu vreau sa vorbesc acum. este un subiect pe care-l voi trata cu o alta ocazie pentru ca eu sunt o fericita care am avut-o pe mamica mea langa mine in fiecare clipa de cand m-am nascut si la fel este si acum.

si in final dar nu in ultimul rand, pentru a avea o imagine completa a acestui peisaj decadent, in fata fabricii de copii cateva tinere mamici imbracate in halate stau si savureaza fiecare in parte cate una, doua, trei tigari…

mai tineti minte excursia din Croatia… Punta Scala…. ei bine, acolo, tati a mai gasit o rastalmacire, de ti se face mintea blender, nu alta. in loc de Falkensteiner, renumita retea de hoteluri, tati a cosmetizat-o putin si a scos la vanzare in varianta: Frankesteiner. da, da… Victor Frankenstein…er.

astazi, la ceva vreme de la lansarea editiei de Croatia, m-a vazut cu makeup-ul in opera si si-a adus aminte de vremurile pline de avant artistic. m-a confundat din nou cu creatia ilustrului om de stiinta (acel Victor). un monstrulica plin de viata si dragut de ti se strepezesc dintii in gura de placere.

parerea mea impartiala este ca seman mai mult cu favoritul meu Dr. Hannibal Lecter. si desi nu am fost votata inca, la fel ca si Anthony Hopkins, de catre Institutul American de Film ca fiind cea mai memorabila aparitie intrun rol de ticalos, probabil din cauza privirii galese din dotare, ma straduiesc si pe mai departe sa nu apar in acest clasament. asta desi tati ma tot ameninta cu o nominalizare de fiecare data cand ma prinde la mancare. ce sa fac daca mami imi nimereste gura cu o rata a succesului situata undeva intre 68 si 73%?

promit ca voi fi in continuare foarte cuminte pe viitor.

dar, vestea cea mare este ca se vad doi dintisori. ura!!! AMR: 18 pana la dentitia completa. de acum incep sa stiu ce inseamna sa musti cu adevarat. nu din dusmani, ca si murg-ul lui Andrii Popa cel voinic. si… desi n-am “supt sangele cu lapte” ca si “frati de cruce sapte” ai aceluiasi pretin, stiu ce inseamna sa musti cu adevarat din degetele lui tati, puse la propria-mi dispozitie in mod democratic pe principiul “cel mai fraier cedeaza fara negociere”.

sau poate, veti crede, ca am tricoul cu Guns N’ Roses, patat de la eruptie. bravo… aveti o bulina rosie si o plimbare cu vaca pe centru, dar va inselati amarnic din nou.

ufff… si toate de la un amarat de suc de sfecla.

tineti minte: “murdaria este buna” zice de ceva vreme Omo.

prin cate trebuie sa mai trec ca sa fim pe aceeasi pagina?

…sunt cuvintele pe care fiecare bebe l-ar spune in momentul in care in loc de pieptul mamei primeste in gura un biberon foarte stilizat si frumos colorat, special conceput ca sa placa apartinatorilor. biberonul insa, miroase ingrozitor a caucic sau silicon, este rece, tern si neinsufletit iar continutul de obicei creeaza dependenta datorita unor substante cu care ne-am obisnuit mai degraba in bauturile pentru adulti – TAURINA (aviz mamelor care nu citesc compozitia de pe eticheta).

dar pana la urma cat trebuie sa dureze alaptarea?

de la 2 la maxim 7 ani este un termen rezonabil din punctul meu de vedere. lucru confirmat si de catre studiile de specialitate in domeniu.

credeti ca este mult?

ei bine nu. si spun asta pentru ca pe langa beneficiile de natura fizica si fiziologica, deja bine cunoscute atat pentru mama cat si pentru copil, “un alt aspect important pentru copilul alaptat peste 2 ani este ca acesta are capacitatea sa mentina atasamentul lui emotional catre o persoana, mai degraba, decat sa fie nevoit sa treaca la un obiect neinsufletit, cum ar fi un ursulet de plus sau patura. cred ca aceasta stabileste o viata orientata catre oameni decat catre materialism si cred ca este un lucru bun.”

in Romania nu exista aceasta cultura a alaptatului. nu multi sunt copiii care se pot lauda ca la aproape 9 luni inca mai primesc “titi” la discretie. majoritatea mamicilor renunta inca din prima luna la alaptat iar media este undeva pe la trei luni si jumatate, cifre care ma intristeaza si imi ridica mari semne de intrebare in privinta integritatii psihice si a stabilitatii emotionale a viitorilor mei colegi de kindergarten si a camarazilor de scoala.

din pacate aceasta situatie de fapt este departe de a fi una normala (in cazul in care mai exista ceva normalitate pe lumea asta).

eu voi ramane in continuare exceptia care inatreste regula. mami va continua sa se lupte cu morile de vant, incercand sa schimbe mentalitati in privinta alptatului in public, a tinutului in brate si a dormitului in pat cu copilul, adica cu subsemnata. iar tati ne ia ca atare si ne iubeste asa cu suntem…

de-a lungul istoriei diamantele au fascinat, au fost vandute sau cumparate la preturi fabuloase, au dat nastere unor legende si mituri care rezista si astazi, au fost mostenite de la o generatie la alta, au fost simbolul dramelor, puterii, povestilor de iubire, au impodobit bijuterii si arme legendare, li s-au dedicat carti, cantece, poeme, picturi, au fost blestemate sau dimpotriva adorate. diamantul a fost si a ramas unul dintre cele mai puternice si influente simboluri in numeroase culturi, indiferent de perioada, si prea putini ar putea rezista visului de a avea acel diamant perfect, unic in lume.

din aceleasi motive mai sus amintite, cu mult timp inainte de a veni eu pe lume, mami mi-a pregatit o cruciulita cu diamante. a facut-o insa, si din convingere ca daruindu-mi un diamant voi fi guvernata intreaga viata de puteri miraculoase in privinta iubirii, prosperitatii si poate, chiar si a spiritualitatii. imi va amplifica gandirea pozitiva si imi va spori increderea in fortele proprii. ma va ajuta sa imi gasesc directia in viata si curajul pentru a infrunta toate greutatile.

foarte profund, draga mami, insa nici macar tu nu prea crezi ca va fi atat de usor. “e grele” cu directia la mersul pe jos, daramite cu directia din viata. insa, precum proverbul “never say never”, poate, ai dreptate si… in cele din urma, cele cateva pietricele imi vor presara cu sclipiri toate drumurile, fie ele doar poteci. oricum, daca e adevarat, de astazi sansele pentru a duce o viata fara griji, s-au imbunatatit substantial, pentru ca tocmai am adaugat in vistierie, de la oti, cateva asemenea carate (crucificate si ele) care, imi vor aduce un plus de lumina si sclipire.

si cum, de aici incolo, nimic rau nu mi se mai poate intampla, aduceti-mi albiturile cu dantela, caltaveta si pantofii de dans. iar apoi, lasati cortina, stingeti reflectoarele si dati-mi un pupic de noapte buna…

nu putine sunt momentele in ultima vreme cand ma trezesc din somn plangand cu lacrimi de crocodil. motivul este unul si acelasi – dintisorii. gingiile imi sunt umflate de ceva vreme si astept din moment in moment sa iasa la lumina cele cateva perle albe care imi vor readuce zambetul suav pe buze.

sunt in pline pregatiri pentru olimpiada de la Londra din 2012. mizez pe aur daca nu voi rata aterizarea.