am aflat cu oarecare interes de un eveniment interesant la “Brandenburg”. nu cumva sa o asociati cu binecunoscuta poarta din Berlin. tati e la varsta la care rastalmaceste multe cuvinte si tre’ sa fiu foarte atenta cu el. eu ma refer la Charlotenburg, o mica localitate de langa Masloc. mai exact la imasul din apropiere unde cei de la Mitsubishi au organizat o mini sesiune de off road de la care tati nu putea lipsi. ce sa-i faci? daca si-a vandut agregatu’ accepta cu bucurie toate invitatiile la cate o doza de adrenalina offroadista.

conserva… care mai nou are si hamuri functionale, ma face sa ma simt ca si cum asi fi un pacient internat la sectia de nebuni furiosi. singura diferenta este la mancare. a mea este mai buna. deci, conserva… si valea catre destinatie. cred ca tati s-a cam ramolit un pic. nu tu depasiri de viteza, nu tu manevre periculoase, nimic. aveam sa aflu mai tarziu ca bocancii din dotare aveau limitare de cuplu (pour les connoisseurs). de mare ajutor in teren accidentat.

ajungem la “Check Point” la ora stabilita si ne inscriem pe lista. primim un numar de ordine si ne asteptam randul.

prima care ne creaza palpitatii este mami. intra intr-un Outlander si tasneste pe traseu avand in dreapta unul dintre soferii de serviciu. tati stia ca mami este specialista la plecarea din panta si mi-a povestit ca odata mami i-a aratat cum se poate aduce un G Wagen cu toate cele patru roti in aer accelerand serios de la baza pantei. cum la fel de adevarat este ca, la sfarsit, le-a si pus la loc pe toate patru. pe pamant adica. il vedeam cum implora divinitatea si cum face calcule de aderenta, iar mie mi-a cam stat mintea in loc cand am vazut cum se inclina masina. curbe scurte, traversari pe doua roti, momente in care mami se asigura pentru manevrele de mers inainte pe geamul lateral, ce mai… adrenalina livrata la galeata.

dupa vreo trei sau patru minute vedem un ranjet mare prin parbrizul, intact de altfel, al masinii de drive test. frana la locul de parcare si soare pe fata lui mami. ma pregateam sa-i ofer o lamaie ca sa incerc timid, sa-i extirp ranjetul de satisfactie. aveam sa adorm seara fara ca mami sa-si fi revenit inca din beatitudine.

pasul doi. tati preda stafeta lui mami, adica pe mine, si dispare intr-un Pajero. alt sofer de sacrificiu, alt traseu. ceva mai dificil dupa aprecierile mele. bocancii functioneaza impecabil si masina se catara precum un buldozer. am aceeasi senzatie de gol in stomac, si nu din cauza ca am sarit vreo masa. totul decurge conform STAS-ului si tati se intoarce la fel de incantat precum mami.

pasul trei. ma steptam sa fac parte din vreuna dintre echipele de testare, dar aveam sa fiu dezamagita. in ciuda cunostintelor mele despre diferentiale blocabile sau cu alunecare limitata, a modului de livrare a cuplului motor, a felului in care trebuie sa ai grija de balansul masinii in momentele de pendulare, a modului in care se ataca o panta abrupta, in ciuda cunostintelor mele aprofundate referitoare la unghiul de atac si de degajare si a multor alte aspecte strict tehnice, am fost refuzata politicos. nu pot conduce si basta. va rog sa regasiti in poze dezamagirile mele si momentul in care verific badge-ul pe care am crezut ca este scris numele meu.

chiar daca 99,5% dintre secventele de ADN sunt identice la toata populatia, micile variatii pot avea un impact major asupra raspunsului la diferitele boli, rezistenta la bacterii, virusi, toxine si substante chimice, precum si la tratamentele medicamentoase. eu cred ca acei 0,5% ai mei, care ma diferentiaza de alti prichindei, sunt purtatori de informatii off road. toti. numai astfel pot sa-mi explic dezamagirea pentru faptul ca nu exista inca ISOFIX pentru locul soferului in care sa-mi fixez conserva.

ei bine, cred ca ar fi timpul sa ia in considerare si aceasta optiune. sunt sigura ca am gena off road in sange. si vreau sa o folosesc.