astazi am primit rezultatele de la laborator si toate culturile si examenele microbiologice sunt negative (adica e de bine!). nimic din ceea ce banuiau ai mei parinti nu s-a confirmat.

am scapat si de data asta…

si imi este atat de bine incat mi-am permis si o (doua, trei, patru, cinci…) balaceala pe cinste in piscina personala a lui FAbi.

vuvuzele (minunatele trompete de la Campionatul Mondial de fotbal) au fost prezente si in dormitorul nostru. si nu din cauza ca tati mi-ar fi cumparat vreuna. eu mi-am insusit sunetele si am incercat sa le reproduc cat mai fidel. si probabil ca si nivelul era undeva pe la 130 de decibeli, ca mami si tati au sarit in picioare in pozitia “drepti” destul de rapid. da’ nici nu-i de mirare. de doua nopti le dau cate o alarma doua pe noapte ca sa le testez reflexele. mami are pana acuma un 8.67 iar tati… de-abia daca trece clasa.

problema mea cea mare este ca sunt putin bolnavioara. de aici si vuvuzelele nocturne. o probabil slaba infectie urinara. dar cu un disconfort demn de luat in calcul. ca atare astazi de dimineata am declarat cod rosu si am fost transportata la analize. dupa primele analize de urina se pare ca temerea lui mami este fondata.

am mai facut si o vizita la Spitalul Louis Turcanu, unde tati a facut o fata de un galben pamantiu (hex:DFC33F, r: 223, g: 195, b: 63) cand a vazut care sunt conditiile. noroc cu mami care are o buna prietena acolo, si care a reusit sa mai invioreze atmosfera, ca altfel cred ca trebuia sa-i cumpar un fond de ten. nu vreau sa va vorbesc despre faptul ca una dintre asistentele care trebuia sa-mi masoare corpul nici macar nu s-a spalat pe maini, la fel ca si doamna (daca asta o fi termenul potrivit) care mi-a aplicat o mini plosca. nu vreau sa vorbesc despre faptul ca am fost nevoiti sa o cumparam noi. nu vreau sa vorbesc despre faptul ca rufaria de pat arata de parca era o sita de tantari. nu vreau sa vorbesc despre faptul ca minunatul cantar cred ca avea o data de fabricatie undeva de prin secolul trecut. nu vreau sa vorbesc despre faptul ca unicul lift are mai degraba o viteza negativa decat una normala.

nu vreau sa vorbesc despre nimic. vreau doar sa ma simt bine si sa nu mai vin niciodata aici. si sa le multumesc celor doua doamne, dr. Daescu Camelia si Duncescu Corina (de data asta, in adevaratul sens al cuvantului) ca m-au rabdat cu toanele mele, si s-au comportat “jos palaria”.

va multumesc.

toate ca toate, dar partea buna este ca nu mi-au afectat creierul. si ca dovada, am reusit astazi sa inchei un joc de puzzle in timp record. incep sa adun pucte substantiale la testele IQ.

ghici ciuperca, ce-i?

tata la munca iar noi fetele ne-am dus sa facem putina galerie…

in cea mai buna companie cu Fabi & the mum’s.

am trecut in revista ursii cu 3 puiuti (mor-mor), cerbii, pasarea emu, guanaco, strutii, cangurii pitici, maimutele capuchin, caprele pitice, poneii (mi-ha-ha), numeroase rase de iepuri si gaini pitice, hamsteri si pasari de apa: lebede negre, gaste (ga-ga), rate califar rosu, sulitar, fluieratoare…

prima lectie de zoologie pe placul si masura noastra.