yuppiiii.

baiat mare, grupa mare.

de astazi “steluta albastra”.

cam asta putem concluziona dupa prima saptamana de varicela.

la noi aceasta varicela s-a transformat intr-un mare camp de socializare si imprietenire intre frati. tot ce nu s-a legat in aproape doi ani de convietuire frateasca, toate conflictele si resentimentele s-au cam rezolvat acum.

in semn de solidaritate am tinut neaparat sa raman acasa cu fratiorul meu ca sa-i pot alina macar putintel durerea.

si-am facut foarte bine asa!

Egon a fost bucuros ca am stat cu el, ca avea cu cine sa se joace, cu cine sari si face tumbe, cu cine sa faca intrecere la proba de alergare sau la “sang pang”* si mai avea si cine sa-i faca cate o vraja atunci cand scarpinatul parea de neoprit sau cand oul decojit devenea o problema existentiala si trebuia musai reparat.

cu acest prilej pentru noi trei timpul s-a cam oprit putin in loc si am avut cu totii ocazia sa luam aer adanc in piept si sa ne linistim, sa ne luam de mana uitandune-ne unul la celalalt adanc in ochi, sa ne imbratisam, sa ne ascultam.

este pentru prima data de cand s-a nascut Egon cand am reusit sa lasam agitatia cotidiana, fuga de colo’n colo, termenele si intalnirile la o parte si sa ne bucuram de noi la gramada si de miciile nimicuri ale vietii zilnice care aduc probabil cea mai mare bucurie.

ne-am imprietenit cu casa si-am explorat toate coltisoarele ei ascunse, gasind fel si fel de lucrusoare unele mai interesante decat altele. am avut timp sa luam fiecare jucarie in mana si sa ne aducem aminte de povestea ei. am redescoperit jocuri pe care nu le mai jucasem de multa vreme si jucarii de mult uitate. cartile au prins si ele glas si povesti de pe vremea cand eram bebelus au fost recitite iar altele noi si-au gasit loc in sufletele noastre. intreaga casa este plina de jucarii care parca au prins viata si suntem cu totii intr-o continua calatorie ludica care ne face sa fim din ce in ce mai creativi si mai jucausi.

ma gandesc cu bucurie ca mai avem inca cateva zile bune de tratament dintr-acesta magic si apoi ce-o mai fi, om mai vedea…

* joc inventat de catre mine care este un fel de alergare cu stafeta si obstacole in acelasi timp, trebuie practicat in chiloti si apoi se bea in cinstea castigatorului “sang pang”.

si daca va ganditi ca victime suntem noi copii, aveti dreptate doar pe jumatate.

avem una bucata Egon si una bucata MAMI!!! care s-au incapatanat sa aduca suveniruri din tabara de schi.

parararam.

un buchet urias de trandafiri rosalii din specia Varicela accesorizat cu niste roseata salbatica neidentificata inca.

un vis aparte pentru toate doamnele si domnitele, nu-i asa?!

dar lasand gluma la o parte, treaba cu epidemiile sta cam in felul urmator in Romania.

mergi in tabara unde, la intrare, ai nevoie, teoretic, de aviz epidemiologic. aviz pe care il primesti tot teoretic doar daca esti clinic sanatos si nu ai boli contagioase.

si totusi…

din ziua 1 de tabara un copilas era cu eruptie de tip varicela pe fata. nimeni, nici macar mama copilului in cauza, care era si ea la fata locului, nu parea sa se fi sesizat sau sa se fie alarmat in vreun fel. parea a fi o normalitate sa te plimbi cu varicela printre zeci de copii cu varste cuprinse intre 1 an si 16 ani si alti zeci de adulti care erau prin preajma in hotel/pensiune.

aici ma intreb doua lucruri simple:

1. daca a intrat in tabara fara aviz sau

2. daca un medic a dat acest aviz fara ca macar sa vada pacientul in cauza.

ambele situatii sunt alarmante si incalca grav etica si morala sociala, lasand la o parte chestiunile legale.

si uite asa de la nepasarea unora sau mai multora la gramada ne-am pricopsit cu acest virus care nu ne face viata chiar usoara in acest moment. dar spre deosebire de mami, eu vad partea plina a paharului. sunt absolut sigur ca e mai bine ca m-am umplut acum cu bube decat peste vreo 20 de ani cand voi fi avut de mers sa curtez fetele.

si mai vreau sa revin la medici si la subiectul cu epidemiile. cand a inceput eruptia si mami meu s-a cam prins despre ce este vorba a sunat la medicul nostru de familie pentru a-i cere sfatul vizavi de managementul acestei situatii. dupa 2 minute de vorba goala la telefon, concluzia a fost “veniti maine la cabinet si vorbim acolo despre tratament”.

veniti la cabinet !!!

cu o boala ultra contagioasa ar fi trebuit sa mergem la cabinetul de pediatrie, unde sala de asteptare este mereu plina, ca sa ducem si noi leapsa mai departe printre alti bebelusi si copii nevinovati…

dar ce conteaza, ca doar nu am avut privilegiul sa fiu vizitat la domiciliu de catre doamna doctor in cauza nici macar atunci cand am fost nou nascut. de ce ar fi facut-o acum pentru o simpla varicela?!

traim in Romania dragilor si pentru asta s-ar putea ca in curand sa platim cu viata.

Anais si Egon.

Anais. 3 ani, 11 luni si 4 zile.

curs intensiv de schi de 5 zile la Scoala de schi Toni Gruber. antrenori Otilia si Anca. trainer motivational, life coach, caraus si calauza, the one and only al meu TATI. au curs lacrimi multe dar si urletele de bucurie se auzeau cateodata undeva in departare. efortul insa a meritat pe deplin. dupa ce s-a tras linie, munca mi-a fost rasplatita cu o frumos sclipitoare medalie si o diploma pentru “cea mi buna evolutie si cel mai sarguincios si rapid bobocel de pe partie”.

Egon. 1 an, 10 luni si 6 zile.

autodidact. singurul scop in viata – sa fac tot ceea ce face si surioara mea Anais. evident, mai bine si mult mai repede decat o face ea. uneltele folosite: mult curaj, presarat cu inconstienta, la care am adaugat niscai naivitate specifica varstei si am condimentat cu o ambitie de fier. m-a ajutat putintel si fizicul in aceasta ecuatie a succesului dar ceea ce a contat in final a fost determinarea. am primit una bucata costum de mini astronaut, clapari marimea 24 si schiuri “Atomice”, ambele deja rodate de catre sister, si o imensa partie de lansare catre ORIUNDE. acesta a fost inceputul iar de aici pana la o alunecare lina catre Calea Lactee si medalia de aur care tocmai imi atarna la gat, drumul a fost scurt si deloc intortocheat…