o seara obisnuita in care ma chinuie putin colicii insa Mos Ene mai are putin si ma duce in lumea lui de vis pe ritmuri de Lullaby.

de doua zile tati pleaca de acasa si nu pot sa-mi dau seama de ce dureaza asa de mult pana se intoarce. mami si cu mine ne-am distrat insa ca la carte. am mai invatat-o pe mami cateva mutrisoare cu care sa-l dea gata pe tati cand vine acasa.

de ceva vreme mami si cu tati ma tot amagesc ca… ba e ziua in care voi face baie, ba ca nu e, din diverse motive. si desi mami mi-a promis ca voi face baie inainte de intalnirea mea cu primul iubit, si vad ca s-a tinut de cuvant, a devansat putin data. care va sa zica pana la urma si-au facut curaj. au pregatit apa, caldura in baie si dormitorul meu.

deci, dupa 16 zile si ceva de la nastere, mami si cu tati s-au indurat si mi-au zis ca ba(ie) astazi.

si desi am fost foarte nerabdatoare, dupa ce m-au imersat intre 38 de gradulete lucrurile nu mi s-au parut asa de interesante. tati zicea ca Liviu Rebreanu, daca ar fi avut reportofon, nu putea inregistra pentru romanul sau tipete de lupta de la rascoala din 1907  de o calitate mai buna. noroc ca nu avem vecini. eram ca un V12 la 9.300 r/min, cu supapele decalite de atata caldura degajata si un sound de G55 AMG.

cand aveam impresia ca lichidul de racire din propria-mi instalatie avea sa fiarba, m-au scos din ceaiul ala si tusti in prosop, fuga pe hol si trosc pe masa de infasat. in sfarsit simteam ca vine aer curat si pe ulita mea, da’ nu m-am lasat. am mai continuat cu doua strigaturi oltenesti si cateva vorbe de duh invatate, e adevarat telepatic, de la colegii mei de suferinta de la clinica din germa.

de fapt mami s-a inteles cu tati sa-mi dea de mancare dupa baita, da’ eu nu stiam. noroc ca acum sunt imbracata si la sanul lui mami, ca era cat pe ce sa-mi termin repertoriul. ore ce ma faceam atunci?

va trimit cateva poze cu casuta mea. e din povesti.

astazi am facut o vizita fulger la doctor pentru ca mami si cu tati au crezut ca am ceva probleme cu digestia. stiti voi… chestia aia din scutece care trebuia sa fie ca mustarul, ei bine nu era ca mustarul. era putin mai verde.

programare. conserva. somn de 10 minute (ce-mi mai place in masina). si… dupa o asteptare de 5 minute in cabinet, acelasi doctor zambitor, care ma verifica pe burtica. verdictul este o posibila “mica infectie”. o nimica toata pentru mine. planul de evacuare poate continua conform scenariului stabilit. mi-a prescris un lactobacil (cica e ceva care se poate gasi si in iaurt) din care am reusit sa iau doar o jumatate de portie, pentru ca la urmatorul scutec totul era conform planului.

Fr. Petra a venit in ultima vizita si i-a zis lui mami ca e posibil ca “infectia” mea sa fi fost din cauza ceaiului pe care l-a baut. am reusit sa-i facem o poza dupa ce a discutat cu mami o groaza de detalii. am trecut si testul asta asa ca am primit viza de expeditie.

tati a transportat totul la masina. o masina cu un portbagaj de 565 de litri (masurati dupa standardele europene cu paralelipipede de dimensiuni 200 x 100 x 50 mm) si o cutie de transport pe plafonul masinii de… surpriza… 650 de litri (masurati dupa aceleasi standarde). cand totul a fost burdusit in masina nu mai era loc in portbagaje decat de o portie de pireu de cartofi. e adevarat ca una mare, dar tati a fost obligat sa-l roage pe proprietarul casei in care am locuit sa-l ajute sa inchida box-ul.

la sfarsitul operatiunii ne-am luat ramas bun si mami le-a facut o poza lui tati impreuna cu proprietarul. sper sa-l mai pot revedea. e un tip super.

acuma va las cu bine, pentru ca merg la culcare. maine incepe o noua aventura. reimportul.

ultimul obiectiv inainte de plecare. pozele pentru actele de reimport.

m-am spalat pe fata, m-am aranjat, m-am pieptanat, ei bine aici am exagerat putin, mi-am pus mutrisoarele standard si dai bataie. am dat tot ce a fost mai bun in mine. am fost atenta, dezamagita, furioasa, fericita, neastamparata, cuminte, am fost cate putin din fiecare.

tati a ales cele mai bune poze pe care am vrut sa le trimitem la studioul foto pentru printare, dar cand sa faca vant la e-mail… surpriza!

i-a internetu’ de unde nu-i. pune mana si da telefoane pe la furnizor, vorbeste cu proprietarul care zice ca si telefonul lui bazaie, inchina ode eterului, nimic nu merge. na-i ce-i face. nu e net si gata.

ca atare am hotarat sa va trimit voua pozele sa va bucurati de ele.

eu voi merge maine sa fac altele direct la fata locului.

pierdut una bucata buric in data de 14 februarie, de ziua indragostitilor. declar nul.

asa mi-am inceput eu ziua de astazi.

am facut pariu cu tati ca eu scap mai repede de buric decat reuseste el sa faca o poza la pasarelele din curte. si desi am castigat detasat, tati s-a ambitionat si a facut nu una, ci doua poze, pe care am gasit de cuviinta sa vi le trimit.

carevasazica dupa 8 zile de viata am in cont “tinerete fara batranete si viata fara de moarte”… editia adaugita si revizuita 2009, doua jucarii de la Chicco, o ciunga si doua Timisoareana, toate castigate cinstit la pariu cu tati.

nu inteleg insa un lucru. de ce tuturor copiilor li se spune ca barza este cea care se ocupa de livrarea copiilor? pentru mine, mami si cu tati au planuit un “termin”, asa cum ii spune in germania, cu Susanne. alias moasa. daca stau sa ma gandesc bine, ea a fost prima persoana pe care am cunoscut-o.

conserva. masina/somn de voie. clinica… si revederea cu Susanne. ce mai artificii, ce mai lacrimi si la mami si la Susanne, ce mai imbratisari, pupaturi, ce mai… foarte lacrimogen totul. noi i-am facut cadou o cutie de ciocolata, asa cum se obisnuieste pe aici daca esti groaznic de multumit, iar mami nu avrut sa plece fara cateva fotografii.

in cateva poze se vede si barza, care cred ca a avut cateva zile grele, pentru ca pare destul de obosita.

sa fie totusi adevarat cu livrarea? hmmm… trebuie sa ma mai gandesc.

… la propriu.

mami si cu buni au plecat sa faca unele cumparaturi pentru mine si sa se intereseze unde pot sa fac poze pentru scrisoarea de trasura.

asa ca iarasi am ramas cu cei doi prieteni ai mei. e adevarat ca mami ne-a lasat dormind pe mine si pe biju, iar pe tati raspunzand la e-mail-uri, dar situatia avea sa se schimbe destul de repede, destul de dur (nu inteleg de ce face tati atata caz?). dupa vreo doua ore de somn am inceput sa dau primele semne de mobilitate. o carata spre stanga, o grimasa pe centru’, un pumn ridicat in dreapta, doua lovituri de picior, fiecare a cate 3 milisecunde, iar din gurita am inceput sa fredonez Inelul Nibelungilor. am continuat cu un capriciu de Paganini si am incheiat cu Grand Funeral and Triumphal Symphony, Op. 15 fluierata pe doua voci.

ei bine asta cred ca a fost momentul in care tati s-a prins ca e dura situatia. l-am auzit incurajandu-se sa vada ce se intampla. asa ca m-a luat pe sus, mi-a facut un tur de cap si m-a pironit pe prosopul de schimat scutece. totul decurgea normal cu despanusatul. pantalonasii, cele 3 capse de la body, nimic nu prevestea dezastrul din scutec.

Andreea Marin ar fi fost surprinsa sa afle ca inspiratia fluieratului statea, de fapt, in 3.67 kg de mustar. i-am dat cuvantul meu de onoare lui tati ca habar nu am cum de a ajuns acolo. probabil ca vreo zana malefica l-a pus in timp ce dormeam. asa a fost momentul de referinta To.

16 minute mai tarziu lista dezastrului cuprindea (fara a avea pretentia de a fi exhaustiva): 11 servetele umede inmuiate in apa calduta (aproximativ 400 ml), doua prosoape suport, trei scutece, 10 ml ulei de copii, una bucata prosop pentru uscare popo, un body, una bucata camasuta, una bucata salopeta cu maneci lungi, o punga de plastic, una bucata fesa (proprietate personala), doua pulpite (idem) si mainile lui tati.

probabil ca va intrebati de ce trei scutece? cu #1 am intrat in joc. cand totul parea a fi ok tati l-a initiat pe #2, care din pacate nu a rezistat decat 56 de secunde. asa ca l-am cunoscut si pe #3.

la momentul To+ 17 minute totul era ca si nou.

in sfarsit m-am putut concentra pe geamul dinspre curtea din spatele casei (vezi foto) ca sa vad pasarelele. din pacate vin si pleaca foarte repede, asa ca nu am putut sa le fac nici o poza. este bine insa ca pot sa le aud cum canta.

am invatat si eu cateva triluri… si cred ca stiu ce melodie o sa-i fredonez lui tati  data viitoare.